Cititul mintii nu este o dovada de iubire
In societatea noastra e un gand tare inradacinat, acela ca nu trebuie sa-i spunem celuilalt ce avem nevoie, el ar trebui sa stie "daca ne iubeste cu adevarat." Consideram ca, daca ii spunem noi ce vrem, acel lucru isi pierde din valoare. Daca trebuie sa cerem prezenta lui, suportul primit nu mai este din suflet, ci din obligatie. Daca ne dorim o schimbare in viata intima, credem ca partenerul ar trebui sa ne simta dorintele sau nemultumirile din priviri. Daca ajungem sa verbalizam ce ne place, avem senzatia ca am distrus spontaneitatea si ca totul devine mecanic. Daca suntem epuizati de treburile casei, asteptam ca celalalt sa preia sarcinile fara sa fie rugat. Daca trebuie sa facem o lista de sarcini, simtim ca am pierdut rolul de partener si am devenit un sef care da ordine, ceea ce ne amaraste.
Adevarul este ca nicio persoana nu poate citi mintea unei alte persoane. Putem intui, insa nu putem sti. Sunt multe motive pentru care noi, romanii, am ajuns sa gandim asa. In primul rand ar fi educatia facuta pe baza de sacrificiu si tacere: in familia traditionala, "femeia trebuie sa taca si sa faca", iar "barbatul nu trebuie sa se vaite". Am invatat ca suferinta indurata in tacere este o virtute, iar comunicarea nevoilor este vazuta ca o slabiciune sau ca "pretentii", iar femeile nu ar trebui sa aiba pretentii pentru ca asa sunt greu de iubit.
Apoi este lipsa educatiei emotionale. In scoala sau acasa, am fost invatati sa memoram informatii, nu sa ne identificam si sa ne exprimam emotiile. De aceea, multi dintre noi confundam vulnerabilitatea cu umilinta. Ni se pare mai simplu sa asteptam sa fim intelesi decat sa riscam sa fim respinsi spunand clar ce ne doare. Vulnerabilitatea se simte ca un risc: daca spunem ce vrem si suntem refuzati, doare mai tare decat daca nu am fi spus nimic. Insa, pe termen lung, riscul tacerii este mult mai mare: deconectarea totala.
Trebuie sa recunoastem si influenta basmelor si a romantismului. Am crescut cu ideea iubirii predestinate, unde sufletele pereche se simt fara cuvinte. Daca partenerul nu "ghiceste" ce avem pe suflet, tragem concluzia ca nu este "alesul", ignorand faptul ca o relatie se construieste prin efort, nu prin magie. Relatia nu este un test de telepatie, ci un parteneriat de invatare continua. Nimeni nu primeste un manual de instructiuni despre celalalt; manualul se scrie impreuna, capitol cu capitol, prin cuvinte.
Sa luam cateva exemple:
Sarcinile in cuplu, unul dintre parteneri ajunge la epuizare asteptand ca celalalt sa "vada" ca e nevoie de ajutor. Gandim ca: "Daca m-ar iubi, ar vedea ca sunt obosita si ar spala vasele fara sa-i spun." In realitate, celalalt poate are un alt prag de observatie, iar consecinta este ca noi adunam furie, in timp ce el nu intelege de ce atmosfera a devenit tensionata.
Nevoia de apreciere verbala: Credem ca partenerul "ar trebui sa stie" ca il iubim doar pentru ca suntem acolo. Ne temem ca, daca cerem un compliment, cuvintele lui vor fi false. In realitate, avem limbaje ale iubirii diferite, iar fara sa cerem explicit ce ne face sa ne simtim bine, ajungem sa ne simtim invizibili si neapreciati.
Nevoia de timp de calitate: Apare frustrarea ca nu mai exista surprize. Gandim ca, daca propunem noi unde sa mergem, se pierde farmecul. In realitate, viata devine aglomerata si rutina se instaleaza. O simpla fraza: "Mi-e dor de noi, ai vrea sa planifici tu ceva saptamana asta?" ar rezolva totul.
Realitatea ne arata ca preferam sa suferim in tacere pentru a pastra iluzia unei "iubiri magice". In fapt, cea mai mare dovada de iubire este sa-i oferim celuilalt "harta" catre inima noastra, nu sa-l lasam sa se rataceasca. Acest lucru ne-ar ajuta sa scapam de o multime de certuri daca am lucra la aceasta gandire magica si ne-am da voie sa ne aratam mai clar. Mai ales acum, de cand am devenit parinti, cand timpul e extrem de scurt si oboseala mare, o astfel de harta ne-ar ajuta sa maximizam momentele impreuna si bucuria de a fi un cuplu.
Pentru ca suntem diferiti, apar deseori nemultumiri intre parteneri. Pentru a le rezolva e important si cum le comunicam incat sa fie auzit si mesajul si nu doar supararea noastra. E important ca in comunicarea noastra accentul sa fie pus pe trairea noastra, nu pe vina lui. Desi am fost crescuti prin invinovatire si rusine, acesta nu este modul eficient in care comunicarea problemelor ar trebui facuta. Atunci cand trezim vina sau rusine in celalat, se blocheaza, se apara si nu mai este dispus sa auda sau sa colaboreze.
Iti ofer cateva ghidaje pe care sa le folosesti in comunicarea nemultumirilor tale, fara sa apelezi la vina si rusine:
1. Folosirea "Mesajelor la persoana I" (Eu simt...)
In loc sa incepem cu "Tu", incepem cu "Eu". Asta ne asuma responsabilitatea pentru propria emotie si nu il pune pe celalalt la zid.
In loc de: "Tu ma ignori cand vii de la munca."
Spunem: "Eu ma simt putin singura cand vii de la munca si nu vorbim deloc. Am nevoie de 5 minute de conectare cu tine."
2. Descrierea faptului, nu a caracterului
Atunci cand suntem suparati, tindem sa punem etichete ("Esti iresponsabil", "Esti nepasator"). In schimb, trebuie sa descriem doar actiunea care ne-a deranjat.
In loc de: "Esti un egoist ca nu m-ai ajutat cu copilul."
Spunem: "M-am simtit coplesita aseara cand am facut singura baia copilului. M-ar ajuta mult daca am imparti sarcina asta."
3. Regula aprecierii inainte de nemultumire
Asa cum am discutat anterior, o suparare "aluneca" mai usor daca este precedata de o validare. Celalalt intelege ca il iubim in continuare, chiar daca avem o problema de rezolvat.
Exemplu: "Apreciez enorm ca te-ai ocupat de cina, chiar mi-a prins bine. M-a intristat insa putin faptul ca ai stat doar pe telefon in timp ce mancam. Mi-ar placea sa ne privim mai mult cand suntem la masa."
4. Evitarea cuvintelor "Mereu" si "Niciodata"
Aceste cuvinte sunt generalizari care, de cele mai multe ori, nu sunt adevarate si il fac pe celalalt sa simta ca eforturile lui trecute sunt nule.
In loc de: "Niciodata nu speli vasele."
Spunem: "Am observat ca astazi au ramas vasele nespalate si asta ma streseaza. Poti sa te ocupi tu de ele pana diseara?"
5. Cerinta clara, nu ghicitoarea
Dupa ce am spus ce ne supara, trebuie sa oferim si "solutia". Nu il lasam pe celalalt sa ghiceasca cum sa ne impace.
Exemplu: "Sunt suparata pentru discutia de mai devreme. Am nevoie sa ma iei in brate si sa nu mai vorbim despre asta 10 minute, ca sa ma pot linisti."
Sa ne dam voie sa renuntam la mandrie si la "ghicitul in stele" in favoarea unei intrebari blande sau a unei strangeri de mana si cu fiecare "am nevoie de tine" sau "apreciez ce ai facut" punem o caramida la temelia unei relatii in care ne simtim, in sfarsit, vazuti si acasa.
Pana la urma, a invata sa vorbim pe limba celuilalt este cel mai frumos proiect pe care il putem construi impreuna. Chiar daca am crescut cu ideea ca iubirea inseamna sa fii inteles fara cuvinte, adevarata magie apare atunci cand avem curajul sa fim sinceri si sa ne aratam exact asa cum suntem.
