In parenting, responsabilitatea nu se imparte la 2
Relatia dintre parinte si copil nu este una echilibrata din start. Si nu pentru ca asa „ar trebui” sa fie, ci pentru ca nu poate fi altfel. Un copil mic nu are inca structura neurologica, maturitatea emotionala sau experienta de viata care sa-l ajute sa gestioneze conflicte, frustrari sau limite. Tu, ca adult, le ai (chiar daca uneori ti se pare ca le-ai uitat temporar). Asta face relatia voastra sa fie asimetrica.
Dar atentie: asimetria nu inseamna autoritarism. Nu inseamna ca adultul dicteaza si copilul executa. Inseamna ca adultul este cel care poarta greul relatiei – cel care vede mai sus, mai departe si mai in profunzime. Cel care regleaza si repara. Cel care da sens si siguranta emotionala.
In relatia cu copilul, tu esti ancora. Si, din cand in cand, copilul te va trage cu toata forta lui emotionala sa testeze daca ancora chiar tine. Nu o face pentru ca vrea sa te doboare, ci pentru ca are nevoie sa afle: pot sa ma sprijin pe tine cand mie imi fuge pamantul de sub picioare?
Ce sunt relatiile asimetrice?
O relatie asimetrica este o relatie in care una dintre parti are mai multa putere, experienta si responsabilitate decat cealalta. In cazul parinte–copil, tu esti adultul: ai creierul matur, acces la autocontrol, experienta de viata, si capacitatea de a contine emotional situatiile dificile. Copilul nu le are. Si nici nu ar trebui sa le aiba la 2, 5 sau chiar 12 ani.
Asta inseamna ca nu suntem „egali” in relatie, dar nu in sensul ca unul comanda si celalalt executa. Ci in sensul ca parintele este cel care POARTA relatia: o sustine, o regleaza, o repara.
Copilul invata despre lume si despre sine prin ochii tai. Iar felul in care reactionezi la comportamentele lui il invata ceva mai profund decat „nu ai voie sa te urci pe masa”. Il invata daca este in siguranta emotionala cu tine.
Unde se rupe relatia asimetrica?
Se rupe atunci cand adultul cere copilului:
sa aiba grija de emotiile lui („Uite cum ma faci sa ma simt”)
sa il linisteasca sau sa il valideze („Esti recunoscator pentru ce fac pentru tine?”)
sa „stie mai bine” decat varsta lui permite („La varsta ta ar trebui sa...”)
sa nu-l faca de rusine („Uita-te la tine cum te comporti in public!”)
Toate astea muta responsabilitatea emotionala de la adult la copil. Iar copilul face ce poate: uneori se retrage, alteori se impotriveste. Dar mereu cu cost.
Cum arata o relatie asimetrica sanatoasa?
Tu spui „nu” cu blandete, fara sa te sperii de lacrimile copilului.
Tu recunosti ca e greu pentru el, dar nu schimbi limita doar ca sa eviti disconfortul.
Tu iti reglezi emotiile si nu le pui pe umerii copilului.
Tu repari cand ai gresit, fara sa-l faci pe el responsabil de reactia ta.
Un exemplu personal:
Iustin (2 ani si 8 luni) a inceput sa toarne apa peste tot dupa ce bea din sticla. Ma uit la el si vad clar privirea de „ia sa vedem ce faci acum, mama”.
Am doua optiuni:
Sa ma simt provocata si sa intru in lupta de putere.
Sa imi amintesc ca e o relatie asimetrica si rolul meu e sa mentin cadrul, nu sa castig.
Aleg varianta 2. Scot un prosop, ii spun ca apa ramane in sticla. Daca nu, sticla pleaca. Si chiar pleaca. Fara drama, fara explicatii de jumatate de ora. Va fi suparat, il inteleg ca e suparat si ii sunt alaturi cat timp supararea dureaza.
Ce uitam adesea cand vorbim cu copiii:
Copiii nu ne pot valida alegerile.
Nu putem cere reciprocitate emotionala de la un copil de 2 ani.
Stabilitatea vine din noi, nu de la ei.
Ce poti face tu?
Intreaba-te: Eu sunt adultul acum sau imi doresc ca el sa se comporte ca un mic adult ca sa imi fie mai usor mie?
Pune-ti limita fara sa o transformi intr-o lectie morala. Nu critica.
Arata-i copilului ca poate sa nu fie de acord, dar relatia ramane intreaga.
Si tine minte:
In concluzie, relatia cu copilul nu este despre cine are dreptate, cine castiga sau cine se simte bine in ochii lumii, este despre cine poate duce greul fara sa-l arunce in bratele celuilalt.
Cand esti adultul din relatie, nu inseamna ca esti mereu calm, perfect sau luminos, inseamna doar ca tu esti cel care isi asuma drumul de intoarcere spre copil. Tu esti ancora. Tu esti cadru. Tu esti relatie.
Cand un copil nu mai vrea sa te auda, nu e un semn ca trebuie sa tipi mai tare. E un semn ca ai fost atat de departe incat, acum, trebuie mai intai sa reconstruiesti podul dintre voi.
