Din pacate nu exista trucuri rapide pentru autocontrol, exista mii de momente mici, de la unghii pana la coada de la magazin.
Ma intrebati des cum reusesc sa astept cu el la doctor, la magazin sau in masina fara telefon si fara crize mari, iar raspunsul sincer e ca nu am inceput acum cu dorinta asta, ci inca de cand e foarte mic, exact in perioada in care e atat de usor sa eviti supararile si sa nu il superi deloc.
Totul a inceput cu unghiile
Incepe, de exemplu, cu un moment fara miza mare ai zice, momentul in care trebuie sa tai unghiile si pt ca e dificil cand e treaz, alegi sa o faci cand nu e constient ( dorme sau sta la desene) La o privire rapida pare un comportamet inofensiv si poate fi, daca te asiguri ca asta nu e o strategie pe care o aplici cu orice e inconfortabil si e vorba doar de o situatie sau un moment. Insa de cele mai multe ori nu e.
Trebuie sa intelegi ca din punctul lui de vedere, taiatul unghiilor poate fi un proces ciudat, pare ca ii iei ceva din corpul lui, iar el inca nu stie daca o sa doara, daca e doar inconfortabil sau daca pur si simplu nu vrea acum si ar vrea in ritmul lui. Am vazut multi copii, chiar si mai mari, care se transformau cand venea vorba de unghii, asa ca mi-a fost clar ca nu vreau sa il fortez.
Dar ce sa fac atunci, cand limita lui era foarte clara, "nu imi taia unghiile"? Am hotarat ca un compromis rezonabil pentru amandoi ar fi "facem ca mine, dar in ritmul tau", asa ca am creat o rutina, in care spuneam mereu acelasi lucru, mergeam mereu in acelasi loc, faceam aceleasi lucruri, cantam acelasi cantecel si aveam aceeasi atitudine.
Concret, arata asa: spuneam "hai sa taiem unghiile" si mergeam in fata geamului, unde ne asezam jos, el in poala mea, iar eu ii cantam un cantecel de doua versuri inventat doar pentru el. Cand dadea semne ca nu mai are rabdare, il ajutam aratandu-i pe geam cate o masina, cu sunete putin exagerate, "ooo, uite ce camion verde!". La inceput ma lasa sa ii tai una sau doua unghii si apoi nu mai voia, iar eu mai incercam sa il conving, "hai sa mai taiem una", "da-i mana lui mami", dar daca ramanea pe pozitie, incheiam si o luam de la capat a doua zi. Intr-o zi m-a vazut cand imi taiam unghiile de la picioare si mi-a cerut si el.
De fiecare data am pastrat aceeasi rutina, am fost insistenta fara sa fiu intruziva si am creat multe ocazii de exersare. O vreme lunga nu ma lasa mereu sa ii tai toate unghiile, si uneori ramanea cu una netaiata, si era in regula. Dar acum la 4 ani totul merge smooth si usor si chiar rapid.
De ce nu i-am taiat unghiile cand dormea
Multe dintre voi mi-ati spus ca le taiati copiilor unghiile cand dorm sau ca ii lasati sa se uite la ceva pe telefon ca sa stea. Inteleg de ce, sunt solutii care functioneaza pe moment, dar nu le prefer din doua motive:
In primul rand, desi sunt eficiente pe termen scurt, pe termen lung nu ii ajuta pe copii sa isi dezvolte abilitatea de a trece prin activitati neplacute, dar necesare. In al doilea rand, in ambele variante copilul e amortit sau chiar adormit, deci nu participa constient, cu toate simturile si cu mintea, la o rutina care il va insoti toata viata.
Unde se construieste rabdarea
Abilitatea asta se construieste si in alte momente, cand faci curat sau mancare cu el dupa tine, cand trebuie sa incetinesti si sa pui limite pe banda rulanta, limite care il ajuta mai tarziu sa isi dezvolte autoreglarea emotionala.
Se construieste cand stai cu el la coada la Lidl si, daca nu are o nevoie urgenta, vorbesti cu el si il implici in ce faci. A fost mai greu pe moment si nu am facut cumparaturile la fel de usor cum le-as fi facut daca el era anesteziat emotional de telefon, dar asa a invatat sa se gestioneze in astfel de momente, pentru ca am trecut prin ele de multe ori.
Se construieste si cand ii dai medicamente, ii cureti nasul sau ii faci aerosoli fara sa il amortesti cu un ecran ca sa iti fie tie mai usor. Nu ca ar fi gresit sa vreti ce e mai usor, e perfect in regula sa vrei asta cat timp nu intra in contradictie cu dorinta ta de a ajuta copilul sa-si dezvolte autocontrolul. Copilul tau nu va avea autocontrol in mod automat la o anumita varsta daca nu il ajuti sa o construiasca. Da, mi-ar fi fost mai usor pe moment, dar tot ce as fi facut ar fi fost sa imping greul mai tarziu, la o varsta mai mare, pentru ca abilitatea de a astepta nu apare peste noapte, iar un copil de 5 ani care nu a avut destule ocazii sa exerseze poate sa astepte la fel de putin cat unul de 2 ani.
Cum am reusit
In primul rand, nu am fost singura, l-am implicat pe Tibi de la inceput, si despre asta o sa scriu separat, pentru ca merita.
Apoi, telefonul nu a fost niciodata o solutie in mintea mea, nici macar pe ultimul loc (nici acum nu e), pentru ca stiam ca, daca ar fi fost acolo, mintea mea ar fi trecut repede peste toate celelalte alternative, nu pentru ca e o minte proasta, ci pentru ca stie ce e usor si vrea usorul. Neavand optiunea asta, m-am gandit doar la obiectiv si am fost dispusa sa il ating mai incet, tinand cont de emotia copilului, dar fara sa las emotia sa imi schimbe limita, ci doar ritmul.
La curatatul nasului, de exemplu, la inceput nu vrea, dar pentru ca eu stiu clar si sunt hotarata ca il vom sterge oricum, am rabdare cu protestul si cu suparea lui, repet limita, micsorez spatiul, restrang alternativele, ii amintesc ce lucru placut urmeaza dupa si insist. Ii amintesc ce s-a intamplat cand nu am sters nasul si am ajuns la urgente. Ii amintesc ce ne-a zis doamna doctor sa facem.
Nu a fost liniar
La 2 ani a trecut printr-o perioada in care, cand se frustra, lovea alti copii, si au fost 7-8 luni de limite si de ghidare prin emotii intense pana cand au aparut primii muguri de autocontrol.
La 3 ani a venit agresivitatea indreptata spre noi, parintii, puternica si fizica, cu obiecte daramate, tipete si cuvinte nepotrivite. Am trecut si prin asta cu rabdare (nu am fost calmi tot timpul, evident, dar cand am produs rupturi emotionale am reperat) , intelegand foarte bine ca rolul nostru e sa mentinem regula si, in acelasi timp, sa il ajutam sa isi regleze starile. Nu ne-a iesit perfect in fiecare zi, iar in zilele in care ne-am pierdut cumpatul, am folosit ocazia ca sa exersam repararea, care e si ea o lectie importanta.
Ce vad acum, la 4 ani
Autocontrolul de acum, capacitatea de a tolera mai usor emotii intense si de a-si pastra furia sanatoasa, care il va ajuta ca adolescent si ca adult sa puna limite, pentru ca furia sanatoasa e cea care ne anunta cand nevoile ne sunt ignorate sau incalcate, nu sunt rezultatul unor trucuri. Sunt rezultatul a mii de momente mici, repetate, de la unghii pana la coada de la magazin.
Asa ca nu am tips and tricks pe care sa ti le dau cand copilul are deja 4 ani si simti ca nu il mai poti gestiona. Dar am o veste buna: nu e niciodata prea tarziu sa incepi sa exersati, va dura doar mai mult, iar prima ocazie e probabil chiar azi, la urmatoarea unghie, la urmatoarea coada, la urmatoarea asteptare.
Cu drag,
Violeta
