"Cresc ca mama" sunt grupuri de suport pentru mame, organizate pe varsta copilului (de la bebelusi pana la 3-4 ani), ghidate saptamanal de un psiholog. Fiecare mama primeste raspuns personalizat la cea mai stresanta intrebare a lunii, plus acces continuu la un grup de WhatsApp cu alte mame aflate in aceeasi etapa. Scopul nu e sa iti dea reguli rigide, ci sa te ajute sa iti pastrezi rolul de ghid pentru copilul tau, cu limite ferme dar blande, fara sa te simti singura sau judecata. Grupurile exista din noiembrie 2023 si au crescut la 7 grupe active, unele dintre mame ramanand impreuna ani la rand.

Un articol despre diferenta dintre rusinea care ne ajuta sa crestem si cea care ne limiteaza viata. Pleaca de la distinctia esentiala - vinovatia spune "am facut ceva gresit", rusinea spune "eu sunt ceva gresit" si arata cum, in doze sanatoase, ele fac parte din empatie si din felul in care invatam sa traim alaturi de ceilalti, dar cum, devenite cronice, se transforma in autocritica, respingere de sine si teama de a fi iubit.

Articolul explica de ce nimeni nu se naste rusinandu-se de cine este, cum invata copilul sa intoarca rusinea impotriva lui, si care sunt nevoile de baza care il lasa ferit de ea: conexiunea, acordajul, increderea, autonomia si raportarea sanatoasa la propriul corp.

Inainte de orice exemplu, merita lamurit despre ce vorbim, pentru ca rusinarea se confunda usor cu disciplina si de aceea trece neobservata.

Exista o diferenta esentiala intre vinovatie si rusine, iar la 0-4 ani ea decide totul. Vinovatia spune "am facut un lucru gresit". Rusinea spune "sunt un lucru gresit". Prima se refera la o fapta, pe care copilul o poate repara si din care poate invata. A doua se lipeste de identitate, nu de ce a facut, ci de cine este.

Citeste mai multe in articolul intreg.

E OK SA FACI COMPARATII. Da, ai citit bine. 💜

Stiu ca suna gresit. Multe dintre noi am crescut cu "uite ce note ia copilul vecinului" si ne-am promis ca nu vom face NICIODATA asa. Am ajuns sa ne fie frica de orice comparatie — ca si cum simpla ei prezenta ar rani copilul.

Dar adevarul, sustinut de zeci de ani de cercetare in psihologia copilului, e altul: copilul tau se compara oricum. In fiecare zi. La gradinita, la scoala, pe terenul de joaca. Asa isi descopera punctele forte, asa invata, asa isi construieste raspunsul la intrebarea "cine sunt eu?".

Problema nu a fost niciodata comparatia. Problema e ce facem noi, adultii, cu ea.

De ce plange copilul tau ca si cum s-a terminat lumea dupa ce a pierdut la un joc? Nu e rasfatat si nu e vina ta. E stiinta. Citeste ca sa intelegi ce se intampla in creierul lui si ce poti face tu in acel moment.

Multi parinti care au tinut zero ecrane se simt pierduti exact dupa ce au respectat recomandarea. Pentru ca evitatul nu mai e suficient. Acest articol e despre ce urmeaza: cum introduci ecranele, cum pui limite si cum il insotesti pe copil intr-o relatie sanatoasa cu ele si iti impartasesc ce am facut si noi pana acum la 3 ani si jumatate.

Am lucrat 10 ani in cabinet inainte sa fiu mama. Am vazut ce fac ecranele cu creierele copiilor mici. Si tot a trebuit sa iau o decizie constienta cand a venit randul meu.

Autism-like, dopamina, cortex prefrontal — nu sunt concepte abstracte. Sunt copii reali pe care i-am evaluat eu. Asta e ce stiu si de ce am ales zero ecrane pana la 2 ani.

Despre jucaria de atasament — ce este, de ce apare si cum o folosim sanatos

Va povestesc cum Iustin si-a ales singur Zebra ca tovaras de somn, de ce apare acest atasament si cum am ales sa o folosim ca instrument sanatos, nu ca dop emotional. Inchei cu povestea primei nopti fara ea si cu lectia cea mai importanta: nu Zebra il salveaza, ci el insusi.

Iti prezint fragmente din cartea “Trauma de dezvoltare” pe care le aleg folosindu-ma de interactiunea mea cu sute de mame lunar. Acest lucru imi permite sa pun degetul exact pe acele temeri si dificultati care apar la inceputul calatoriei numite parinteala." Sper sa te ajute si pe tine!

Poti citi cartea pentru experienta completa sau poti alege sa parcurgi aceste pasaje alese de mine special pentru tine.

Pentru un copil mic, dorul nu este o simpla tristete, ci o stare fizica de neliste. Inspirat de viziunea lui Brené Brown despre vulnerabilitate, acest articol iti dezvaluie de ce copiii nu poarta "armuri" si cum absenta parintelui devine o cautare viscerala a sigurantei.

Descopera cum sa traduci mesajele ascunse din spatele plansului, al regresiilor sau al furiei si cum sa devii "spatiul sigur" in care copilul tau invata rezilienta. Afla de ce dorul nu trebuie "reparat", ci validat, si cum ritualurile simple de conectare pot transforma panica separarii intr-o lectie despre incredere si atasament sigur.

Te-ai intrebat vreodata de ce copilul tau te respinge exact atunci cand are mai mare nevoie de tine? De ce, dupa o ora de absenta, te primeste cu un tipat, o lovitura sau o privire evitanta, in loc de o imbratisare?

Nu este obraznicie si nici lipsa de iubire. Este "furia dorului" un mecanism de supravietuire fascinant prin care mintea lui mica incearca sa se protejeze de intensitatea vulnerabilitatii. In spatele acelui "pleaca!" se ascunde o poveste despre atasament, frica de abandon si un creier care inca nu stie sa gestioneze distanta.

Afla mai multe din articol

Aparitia unui copil este cel mai frumos cutremur din viata unui cuplu. Dar cum facem ca, sub presiunea oboselii si a noilor roluri, sa nu pierdem drumul unul spre celalalt?

Descopera cum sa privesti dincolo de furie, cum sa iti asumi propria "dificultate" si cum sa transformi casnicia intr-un spatiu de vindecare, nu de judecata. Pentru ca, in final, o relatie buna nu este una fara probleme, ci una in care doi oameni aleg sa fie generosi cu imperfectiunile celuilalt.

Chiar daca nu ai vazut in jurul tau, sa stii ca exista o cale mai buna de a te face auzit decat critica, atatcul sau evitarea.

Sunt cateva idei limitative cu care ajungem sa traim in viata noastra, dar care nu sunt adevarate si mai mult ne impiedica in a comunica eficient. In articol le voi explica si sper sa nu le mai folositi in viata voastra.

Pentru mine ca psiholog si ca mama, cel mai important lucru pe care l-am urmarit in dezvoltarea copilului meu a fost motricitatea. Stiam cat de importanta este dezvoltarea motricitatii grosiere inca de la inceput pentru ca in ultimii 12 ani am lucrat cu copii cu diferite intarzieri mentale serioase si cand faceam un plan de interventie, baza recuperarii constituia dezvoltarea motricitatii.

Hai sa-ti spun dezvoltarea motricitatii nu e doar “miscare” si atat. Motricitatea este temelia pe care se construieste tot restul, limbajul, atentia, emotionalul, inteligenta.

A fost un weekend care a curs lin, fara graba si fara presiune. Femei care nu se cunosteau au ajuns sa vorbeasca deschis, sa se relaxeze impreuna, sa rada, sa respire si sa simta ca apartin. Workshopurile au adus perspectiva, conversatiile au adus claritate, iar pauzele au facut loc pentru intoarcerea la sine. A fost genul de spatiu in care te simti in siguranta, lasi garda jos si iti dai voie sa fii tu.

Intarzierea aparitiei limbajului reprezinta un motiv important de ingrijorare pentru parinti. Parintii insa, contribuie decisiv la dezvoltarea limbajului copilului prin interactiune adecvata varstei, stimulare senzoriala, miscare, imitatie si evitarea etichetarilor negative. Uneori intarzierea aparitiei limbajului poate prevesti si o alta tulburare psihica, iti spun in articol cand.

Relatia dintre parinte si copil nu este una echilibrata din start. Si nu pentru ca asa „ar trebui” sa fie, ci pentru ca nu poate fi altfel. Un copil mic nu are inca structura neurologica, maturitatea emotionala sau experienta de viata care sa-l ajute sa gestioneze conflicte, frustrari sau limite. Tu, ca adult, le ai (chiar daca uneori ti se pare ca le-ai uitat temporar). Asta face relatia voastra sa fie asimetrica.

Obiceiul de a se spala pe dinti nu s-a format peste noapte, ci cu rabdare, joaca si limite blande. In loc sa fortam procesul, ne-am concentrat pe pastrarea rutinei, chiar si atunci cand spalatul era minimal. Am fost consecventi, calmi si am lucrat in echipa ca parinti. In timp, Iustin a inceput din nou sa accepte spalatul pe dinti ca parte fireasca din seara lui.

Pana la 3 ani, baza pentru viitoarele achizitii intelectuale este dezvoltarea abilitatilor motorii fine si grosiere, a atasamentului sigur si a capacitatii de autoreglare. Copiii care au oportunitatea de a explora liber, de a se juca si de a interactiona cu adulti disponibili emotional vor avea un start mai sanatos si mai solid pentru invatarea academica ulterioara.

E usor sa iei apararea unui copil pasnic, care nu este agresiv si care este lovit de catre ceilalti.

Dar cum sa ii aparam incat sa nu le transmitem ideea ca nu sunt in siguranta in interactiunile tensionate si ca ei nu se pot descurca in ele? Povestesc mai multe in articol.