Un ghid pentru mamele care trec prin adaptarea copilului la cresa sau gradinita, construit in jurul unui singur principiu: rolul lor nu e sa previna orice disconfort, ci sa fie baza de siguranta la care copilul se poate intoarce. Explica de ce plansul e adesea mai intens cu mama decat cu alt adult, de ce copilul nu trebuie luat in brate ca sa fie alinat si de ce despartirea trebuie incheiata de adult, nu asteptata de la copil. Pe langa partea teoretica, sprijinita pe Bowlby, Ainsworth, Winnicott si Sroufe, articolul ofera ritualuri concrete de familiaritate, predictibilitate, control si reconectare, plus doua sectiuni rar intalnite in alte materiale: cum se poate ajuta mama pe ea insasi in acest proces si de ce personalul gradinitei conteaza mai mult decat spatiul in sine.

Cand parintii se cearta in fata copilului mic, vinovatia apare aproape instant. Articolul explica, pe baza cercetarii (teoria securitatii emotionale Cummings & Davies, studii despre raspunsul fiziologic al bebelusilor la conflict, principii NARM despre coreglare), ca nu conflictul in sine este problematic, ci tiparul lui si mai ales ce se intampla dupa: intoarcerea la calm, recunoasterea greselii si reconectarea vizibila cu copilul. Practic, copilul nu are nevoie de parinti perfecti, ci de parinti la care se poate intoarce dupa o ruptura si simti ca legatura ramane stabila. Un text bun pentru mamele care se simt vinovate dupa o cearta si au nevoie de context real, nu doar de linistire superficiala.

Multe mame cred ca a fi o mama "suficient de buna" inseamna sa fii disponibila tot timpul, sa nu gresesti niciodata, sa fii mereu acolo, prezenta, calma. Realitatea e alta si intelegerea ei iti poate lua o mare parte din presiune de pe umeri.

Copilul tau tipa si tu stii, teoretic, exact ce ar trebui sa faci. Si totusi, in acel moment, corpul tau face altceva. De ce se intampla asta, cum se formeaza de fapt atasamentul sigur, si de ce nu inseamna sa fii mereu disponibila, ci sa fii predictibila in tiparul de fond, si ce inseamna, in realitate, protestul copilului tau, gasesti in ghidul de mai jos.

Ai citit zeci de carti de dezvoltare personala si tot simti ca te lovesti de acelasi tipar?

Nu esti singura, si nu e vina ta. In articolul asta explic de ce intelegerea din carti nu ajunge la locul unde s-au format tiparele noastre, de ce vindecarea reala are nevoie de o relatie in timp real, nu doar de informatie, si ce inseamna, concret, sa investesti in terapie in loc de inca o carte pe raft.

La final, povestesc si cum arata felul meu de a lucra in cabinet, de la clarificarea intentiei, pana la respectul fata de ritmul fiecarui client.

De ce unii copii cresc invatand sa se conformeze, iar altii isi pastreaza vocea?

Raspunsul lui Erich Fromm nu are legatura cu disciplina, ci cu diferenta dintre o restrictie care se retrage si una care ramane pentru totdeauna. Intr-o carte scrisa cu mult inainte sa vorbim despre atasament sau parenting conștient, Fromm descrie exact mecanismul din spatele copiilor care isi pierd, incet, contactul cu propriile dorinte si devin adulti care nu mai stiu ce vor cu adevarat. Am citit "Fuga de libertate" cautand raspunsuri despre libertate in general, si am gasit, pe langa asta, un fir care leaga tot ce stim din teoria atasamentului: siguranta relationala nu limiteaza libertatea copilului, ci o face posibila.

"Cresc ca mama" sunt grupuri de suport pentru mame, organizate pe varsta copilului (de la bebelusi pana la 3-4 ani), ghidate saptamanal de un psiholog. Fiecare mama primeste raspuns personalizat la cea mai stresanta intrebare a lunii, plus acces continuu la un grup de WhatsApp cu alte mame aflate in aceeasi etapa. Scopul nu e sa iti dea reguli rigide, ci sa te ajute sa iti pastrezi rolul de ghid pentru copilul tau, cu limite ferme dar blande, fara sa te simti singura sau judecata. Grupurile exista din noiembrie 2023 si au crescut la 7 grupe active, unele dintre mame ramanand impreuna ani la rand.

Un articol despre diferenta dintre rusinea care ne ajuta sa crestem si cea care ne limiteaza viata. Pleaca de la distinctia esentiala - vinovatia spune "am facut ceva gresit", rusinea spune "eu sunt ceva gresit" si arata cum, in doze sanatoase, ele fac parte din empatie si din felul in care invatam sa traim alaturi de ceilalti, dar cum, devenite cronice, se transforma in autocritica, respingere de sine si teama de a fi iubit.

Articolul explica de ce nimeni nu se naste rusinandu-se de cine este, cum invata copilul sa intoarca rusinea impotriva lui, si care sunt nevoile de baza care il lasa ferit de ea: conexiunea, acordajul, increderea, autonomia si raportarea sanatoasa la propriul corp.

Inainte de orice exemplu, merita lamurit despre ce vorbim, pentru ca rusinarea se confunda usor cu disciplina si de aceea trece neobservata.

Exista o diferenta esentiala intre vinovatie si rusine, iar la 0-4 ani ea decide totul. Vinovatia spune "am facut un lucru gresit". Rusinea spune "sunt un lucru gresit". Prima se refera la o fapta, pe care copilul o poate repara si din care poate invata. A doua se lipeste de identitate, nu de ce a facut, ci de cine este.

Citeste mai multe in articolul intreg.

E OK SA FACI COMPARATII. Da, ai citit bine. 💜

Stiu ca suna gresit. Multe dintre noi am crescut cu "uite ce note ia copilul vecinului" si ne-am promis ca nu vom face NICIODATA asa. Am ajuns sa ne fie frica de orice comparatie — ca si cum simpla ei prezenta ar rani copilul.

Dar adevarul, sustinut de zeci de ani de cercetare in psihologia copilului, e altul: copilul tau se compara oricum. In fiecare zi. La gradinita, la scoala, pe terenul de joaca. Asa isi descopera punctele forte, asa invata, asa isi construieste raspunsul la intrebarea "cine sunt eu?".

Problema nu a fost niciodata comparatia. Problema e ce facem noi, adultii, cu ea.

De ce plange copilul tau ca si cum s-a terminat lumea dupa ce a pierdut la un joc? Nu e rasfatat si nu e vina ta. E stiinta. Citeste ca sa intelegi ce se intampla in creierul lui si ce poti face tu in acel moment.

Multi parinti care au tinut zero ecrane se simt pierduti exact dupa ce au respectat recomandarea. Pentru ca evitatul nu mai e suficient. Acest articol e despre ce urmeaza: cum introduci ecranele, cum pui limite si cum il insotesti pe copil intr-o relatie sanatoasa cu ele si iti impartasesc ce am facut si noi pana acum la 3 ani si jumatate.

Am lucrat 10 ani in cabinet inainte sa fiu mama. Am vazut ce fac ecranele cu creierele copiilor mici. Si tot a trebuit sa iau o decizie constienta cand a venit randul meu.

Autism-like, dopamina, cortex prefrontal — nu sunt concepte abstracte. Sunt copii reali pe care i-am evaluat eu. Asta e ce stiu si de ce am ales zero ecrane pana la 2 ani.

Despre jucaria de atasament — ce este, de ce apare si cum o folosim sanatos

Va povestesc cum Iustin si-a ales singur Zebra ca tovaras de somn, de ce apare acest atasament si cum am ales sa o folosim ca instrument sanatos, nu ca dop emotional. Inchei cu povestea primei nopti fara ea si cu lectia cea mai importanta: nu Zebra il salveaza, ci el insusi.

Iti prezint fragmente din cartea “Trauma de dezvoltare” pe care le aleg folosindu-ma de interactiunea mea cu sute de mame lunar. Acest lucru imi permite sa pun degetul exact pe acele temeri si dificultati care apar la inceputul calatoriei numite parinteala." Sper sa te ajute si pe tine!

Poti citi cartea pentru experienta completa sau poti alege sa parcurgi aceste pasaje alese de mine special pentru tine.

Pentru un copil mic, dorul nu este o simpla tristete, ci o stare fizica de neliste. Inspirat de viziunea lui Brené Brown despre vulnerabilitate, acest articol iti dezvaluie de ce copiii nu poarta "armuri" si cum absenta parintelui devine o cautare viscerala a sigurantei.

Descopera cum sa traduci mesajele ascunse din spatele plansului, al regresiilor sau al furiei si cum sa devii "spatiul sigur" in care copilul tau invata rezilienta. Afla de ce dorul nu trebuie "reparat", ci validat, si cum ritualurile simple de conectare pot transforma panica separarii intr-o lectie despre incredere si atasament sigur.

Te-ai intrebat vreodata de ce copilul tau te respinge exact atunci cand are mai mare nevoie de tine? De ce, dupa o ora de absenta, te primeste cu un tipat, o lovitura sau o privire evitanta, in loc de o imbratisare?

Nu este obraznicie si nici lipsa de iubire. Este "furia dorului" un mecanism de supravietuire fascinant prin care mintea lui mica incearca sa se protejeze de intensitatea vulnerabilitatii. In spatele acelui "pleaca!" se ascunde o poveste despre atasament, frica de abandon si un creier care inca nu stie sa gestioneze distanta.

Afla mai multe din articol

Aparitia unui copil este cel mai frumos cutremur din viata unui cuplu. Dar cum facem ca, sub presiunea oboselii si a noilor roluri, sa nu pierdem drumul unul spre celalalt?

Descopera cum sa privesti dincolo de furie, cum sa iti asumi propria "dificultate" si cum sa transformi casnicia intr-un spatiu de vindecare, nu de judecata. Pentru ca, in final, o relatie buna nu este una fara probleme, ci una in care doi oameni aleg sa fie generosi cu imperfectiunile celuilalt.

Chiar daca nu ai vazut in jurul tau, sa stii ca exista o cale mai buna de a te face auzit decat critica, atatcul sau evitarea.

Sunt cateva idei limitative cu care ajungem sa traim in viata noastra, dar care nu sunt adevarate si mai mult ne impiedica in a comunica eficient. In articol le voi explica si sper sa nu le mai folositi in viata voastra.

Pentru mine ca psiholog si ca mama, cel mai important lucru pe care l-am urmarit in dezvoltarea copilului meu a fost motricitatea. Stiam cat de importanta este dezvoltarea motricitatii grosiere inca de la inceput pentru ca in ultimii 12 ani am lucrat cu copii cu diferite intarzieri mentale serioase si cand faceam un plan de interventie, baza recuperarii constituia dezvoltarea motricitatii.

Hai sa-ti spun dezvoltarea motricitatii nu e doar “miscare” si atat. Motricitatea este temelia pe care se construieste tot restul, limbajul, atentia, emotionalul, inteligenta.

A fost un weekend care a curs lin, fara graba si fara presiune. Femei care nu se cunosteau au ajuns sa vorbeasca deschis, sa se relaxeze impreuna, sa rada, sa respire si sa simta ca apartin. Workshopurile au adus perspectiva, conversatiile au adus claritate, iar pauzele au facut loc pentru intoarcerea la sine. A fost genul de spatiu in care te simti in siguranta, lasi garda jos si iti dai voie sa fii tu.