Copilul meu se supara cand pierde la un joc
Daca are 3 ani e perfect normal, nu te ingrijora. Nici la 4 nu este de speriat si daca nu a exersat prea mult astfel de contexte nici la 5 sau 6 nu se va descurca prea bine... pentru ca toata cheia cu "a nu se supara cand pierde" se refera la abilitatea de a tolera frustrarea. Si aceasta abilitate se invata. Nu apare din senin, nu vine cu varsta automat, nu o au copiii "buni" si nu o au copiii "rai". O invata. Cu timp, cu exercitiu, cu un adult langa ei care stie ce face.
Am pornit acest articol de la intrebarea uneia din mamicile ce se afla in grupurile mele "Cresc ca mama" de aproximativ 4 ani. Si toate celelalte mame, desi au avut intrebari diferite, s-au bucurat mult de acest raspuns pentru ca si ele trec prin experienta asta cu ai lor. Si asa e in grupurile mele de mame - fiecare mama adreseaza o intrebare, dar asculta alte 9 raspunsuri, si desi ai crede ca nu te intereseaza, iti spun eu ce zic ele: "raspunsuri la intrebari pe care nici nu stiam ca le am".
De ce se supara atat de tare copilul mic cand pierde?
Pentru ca in creierul unui copil mic, a pierde la un joc nu este o simpla dezamagire, este o catastrofa. Cortexul prefrontal, zona responsabila cu gandirea logica, cu perspectiva, cu "va fi bine data viitoare" se maturizeaza treptat pana la 25 de ani. Ceea ce inseamna ca micutul tau nu dramatizeaza, nu o face ca sa te enerveze, nu este "rasfatat". El traieste acel moment cu toata intensitatea unui adult care primeste o veste proasta cu adevarat. De asemenea copiii sub 6-7 ani nu au dezvoltata complet "teoria mintii" , adica nu inteleg ca ceilalti pot gandi si simti altfel decat ei. Asta inseamna ca atunci cand pierd, nu pot procesa ca cel care a castigat nu a facut-o "impotriva lor" pt ei e totul personal.
Si nu e doar o metafora, atunci cand creierul copilului anticipeaza un castig, produce dopamina. Cand pierderea vine brusc, scaderea aceea de dopamina e perceputa fizic, ca o durere reala. Neurologia confirma ce vedem cu ochii: nu e teatru, e biologie.
Gandeste-te cum ar fi daca i-ai cere sa manance un mar cand el stie doar sa bea laptic, sau sa sara cand el abia merge de-a busilea. Nu ai face asta pentru skillurile fizice, nu? Atunci nu o face nici pentru cele psihice.
In plus, copiii mici inca nu au o identitate stabila. Cand pierd la un joc, nu simt "am pierdut jocul asta". Simt "eu sunt un perdant". E o lovitura in identitate, nu in scor. Psihologii numesc asta confuzie intre vinovatie si rusine: vinovatia e "am facut ceva rau", rusinea e "eu sunt rau". Rusinea nu motiveaza schimbarea, o blocheaza. De aceea certatul sau ignoratul in momentul crizei face lucrurile mai rele, nu mai bune. Din aceste motive jocul competitiv nu e recomandat inainte de 4-5 ani. Sub aceasta varsta, copiii nu au mecanismele cognitive pentru a separa "eu am pierdut jocul" de "eu sunt un perdant". Jean Piaget a descris aceasta perioada ca stadiul preoperational cu gandirea e egocentrica si concreta in mijloc.
Mai e ceva important de stiut: copilul nu poate invata nimic in mijlocul crizei. Psihiatrul Dan Siegel vorbeste despre "fereastra de toleranta", zona in care creierul functioneaza optim. Cand copilul pierde si explodeaza emotional, iese din aceasta fereastra. Explicatiile, lectiile de viata, moralele — toate sunt inutile in acel moment. El pur si simplu nu le poate procesa. De aceea primul pas nu este sa explici, ci sa fii prezenta si calma.
Asa ca prima data cand copilul tau se arunca pe jos, plange, tipa sau arunca piesele pe masa dupa ce a pierdut la joc, respira adanc si aminteste-ti: e normal. E de asteptat si e o oportunitate de invatare.Pana la ce varsta e "normal"?
2-3 ani: Complet normal. Nici macar regulile nu le intelege inca.
3-4 ani: Incepe sa inteleaga regulile, dar pierderea e inca o catastrofa. Reactii intense sunt asteptate.
4-5 ani: Intelege castig/pierdere, dar toleranta e fragila.
6-7 ani: Poate gestiona mai bine daca a exersat intr-un mediu sigur.
8+ ani: Are instrumente, dar unii copii tot au nevoie de sprijin explicit.
Cheia nu este varsta, ci numarul de repetitii intr-un mediu sigur si cu un adult care stie cum sa il insoteasca prin aceste emotii intense si care stie sa se calmeze pe el mai intai.
Un lucru pe care il subliniaza psihologul Lev Vygotsky: abilitatile de autoreglare nu se nasc, se invata. Copilul nu invata sa se calmeze singur, el invata sa se calmeze impreuna cu tine. Treptat, vocea ta calma devine vocea lui interioara. Tu esti primul sau instrument de reglare emotionala.
Ce sa NU faci (desi pare logic)
Sa il lasi sa castige mereu ca sa nu se supere. Ii faci un deserviciu imens. Lumea nu ii va face asta, si cu cat amani confruntarea cu infrangerea, cu atat va fi mai greu mai tarziu.
Sa minimizezi: "Lasa, nu-i nimic, e doar un joc!" - pentru el e ceva. Valideaza inainte sa explici.
Sa il certi ca se supara: "Esti ridicol, e doar un joc!" Rusinea nu invata toleranta la frustrare, o blocheaza.
Sa opresti jocul ca sa eviti criza: Iti ofera o ora de liniste, dar il priveaza de exercitiu.
Brene Brown face o distinctie importanta: vinovatia e "am facut ceva rau", rusinea e "eu sunt rau" si cand un copil pierde si noi il certam sau il ignoram, el trece de la vinovatie la rusine. Rusinea nu motiveaza schimbarea, o blocheaza si blocheaza si partile din el care sunt rusinate de parinte.
Toate aceste lucruri par simple pe hartie. In realitate, in momentul in care copilul tau plange pe jos si tu esti obosita si celelalte piese sunt imprastiate pe tot covorul, e greu sa iti aduci aminte teoria pt ca emotia lui intensa te tensioneaza si pe tine. Atunci aminteste-ti ca unicul tau rol atunci este sa te ocupi de propriul tau corp si sa-l ajuti sa se linisteasca, respira diafragmatic, spune-ti o mantra, stai in liniste, e mai bine decat sa sari cu teorii pe el.
Stiu ca e greu cand trebuie sa inveti cum sa te calmezi acum cand ai un copil deja, de aceea, cel mai bine se invata impreuna cu alte mame, in timp real, cu intrebari si raspunsuri si "si eu am patit asta".
Exact asa functioneaza grupurile mele "Cresc ca mama" un spatiu unde o mama pune o intrebare si zece mame primesc raspunsuri. Inclusiv la intrebari pe care nici nu stiau ca le au. Daca vrei sa faci parte din urmatorul grup, detaliile le gasesti [aiciî
