Sentimentul de <DOR> pt copiii mici, 0-3 ani
Brené Brown sustine ca dorul este semnalul pe care sufletul il trimite atunci cand ne lipseste conexiunea autentica. Ea il descrie ca fiind o cautare a “acasei”, dorinta de a fi vazut, cunoscut si acceptat exact asa cum esti, fara sa fie nevoie sa te prefaci sau sa te adaptezi pentru a te potrivi. Pentru Brown, a admite ca iti este dor de cineva sau de ceva este un act de maxima vulnerabilitate, cum spune ea dorul este "pretul" pe care il platim pentru iubire. Daca nu am iubi, nu am simti dorul. Sentimentul de dor pentru ca ne atinge un nivel foarte mare de vulenrabilitate, oamenii incearca sa amortizeze sentimentul de dor, care ne aminteste de lipsurile noastre sau de dependenta noastra fata de altii.
Pentru copiii mici, sub 3 ani, dorul se traduce mai mult prin nevoia de siguranta emotionala, pentru copilul mic, dorul de parinte este dorul de singurul loc in care el se simte in siguranta sa fi el insusi. Pentru copiii mici insa nu exista acea armura pe care adultii si-o pun deseori in fata vulnerabilitatii. Copiii isi dau voie sa fie vulnerabili, asa ca atunci cand unui copil ii este dor, este ESTE dor. El nu incearca sa para ocupat, nu isi reprima plansul si nu ii e frica ca se “arata slab”. Copilul nu are inca asociata rusinea legata de nevoile sale. Asa ca putem vedea aceasta autenticitate a copiilor mici in multe forme:
Noi adesea ne certam copiii sau ii grabim sa se opreasca din plans pentru ca dorul lor ne activeaza noua propria vulnerabilitate pe care am invatat sa o ascundem.
Atunci cand un parinte valideaza dorul copilului ("Stiu ca ti-e greu, sunt aici"), el creeaza ceea ce Brene Brown numeste un "spatiu sigur". si copilul invata ca poate sa fie vulnerabil (sa ii fie dor, sa planga) si ca va primi inapoi conexiune, nu respingere. Aceasta este baza atasamentului sigur.
Dorul la copii este o emotie complexa si, de cele mai multe ori, dificil de exprimat in cuvinte. Spre deosebire de adulti, care pot rationaliza absenta cuiva, copiii traiesc dorul ca pe o stare de neliste sau o "lipsa" fizica si uneori nu se manifesta printr-o tristete usor de observat. La copiii foarte mici se poate observa Somatizare, dureri de burtica sau de cap fara o cauza medicala.Agitatie, manifestata fie prin comportament opozant sau crize de furie aparent fara motiv. Cautarea proximitatii, manifestata prin nevoia de a dormi cu un obiect care apartine persoanei absente sau nevoia de apropiere fizica chiar si in situatii in care in alte conditii nu ar fi cerut-o.
Cum se manifesta dorul la diferite varste
Bebelusi si toddleri (0-3 ani): Deoarece nu au conceptul timpului si nici constanta obiectului (nu inteleg ca mami exista si daca nu o vad), dorul se manifesta fizic si visceral. Apare plânsul neconsolat, tulburarile de somn sau refuzul alimentatiei. Ei traiesc absenta ca pe o "rupere" de sursa lor de siguranta si efectul se vede in viata lor de zi cu zi, in rutinele lor.
Prescolari (3-6 ani): Incep sa inteaga putin mai bine si timpul si constanta obiectului si au avut deja sute de exersari de plec si ma intorc. Chiar si asa si pentru ei dorul se poate manifesta sub forma de regresii ca mecanism de adaptare (de exemplu, vor sa poarte din nou scutec sau sa fie hraniti ca bebelusii). Se manifesta prin iritabilitate crescuta si intrebari repetitive despre momentul intoarcerii, cautand reasigurare continua.
Scolari (6 ani+): Desi inteleg distanta si timpul, dorul devine o stare de interiorizare. Pot deveni retrasi, melancolici, sau pot avea dificultati de concentrare la scoala, mintea lor fiind ocupata cu gestionarea lipsei persoanei dragi. Se manifesta cumva mai aproape de ceea ce noi adulti ne asteptam si de la bebelusi si toddleri.
Acum sa luam specific varsta de 0-3 ani si modul in care <dorul> se poate manifesta:
Deoarece limbajul este limitat, corpul si comportamentul vorbesc in locul copiilor lor:
Protestul (0-18 luni): Se manifesta prin plans intens, prin agitatia si tensiunea corpului si cautarea vizuala a persoanei de atasament. Daca persoana nu apare, copilul poate deveni apatic.
Anxietatea de separare in diferite etape intre 8 si 24 de luni: Intre 8 si 24 de luni copiii trec prin mai multe etape de anxietate de separare, toate sunt etape naturale de dezvoltare, prin care copilul isi castiga putin cate putin curajul si increderea ca parintele se intoarce dupa ce pleaca si ca el face fata despartirii. La aceaste varste dorul se poate manifesta prin a deveni foarte lipicios, fie prin refuzul de a fi tinut de altcineva sau consolat de altcineva.
Tulburari de ritm: Poate aparea refuzul mancarii, sau dificultati la adormire sau treziri frecvente in timpul noptii, cautand confirmarea ca cineva este acolo.
Regresii (2-3 ani): Daca invatase sa mearga la olita sau sa manance singur, copilul poate reveni la comportamente de bebelus pentru a atrage atentia si ingrijirea specifica. E in regula sa il lasam in acea perioada sa se simta din nou “bebelus” ingrijit si iubit. Nu va cere mereu, dezvoltarea catre urmatoarele etape este o tendinta naturala in el ce se va manifesta din nou cand se va simti din nou in siguranta.
Dorul unui copil nu este o problema de comportament care trebuie rezolvata, ci o dovada de curaj emotional si o cerere de re-conectare.
In loc sa incercam sa "reparam" dorul (sa il facem sa nu mai planga), ce trebuie sa facem este sa "stam in prapastie" alaturi de el, sa ii fim alaturi in acea emotie pana cand se simte din nou in siguranta. Totusi, chiar daca nu trebuie sa ii salvam din aceasta experienta, exista cateva lucruri pe care le putem face ca parinti ca sa-i ajutam sa-si dezvolte rezilienta emotionala, suportul care il ajuta cu toate emotiile in general, inclusiv <dorul>:
Solutii practice pentru parinti si ingrijitori
La aceasta varsta, predictibilitatea este singura care ofera siguranta, asa ca incercam sa o replicam in diferite feluri, uite cateva idei:
Obiectul de tranzitie: O paturica, o jucarie de plus sau un tricou al parintelui care poarta mirosul acestuia. Acestea pot oferi un sentiment de siguranta senzoriala cand parintele nu este prezent.
Ritualuri scurte de ramas-bun: Nu pleca niciodata pe furis (cand doarme sau cand se uita in alta parte). Acest lucru creeaza panica. Spune un "Pa-pa" scurt, un pupic si asigura-l ca te intorci. Lasa-i spatiu sa simta dorul. Singura modalitate in care ii poti alina dorul este intorcandu-te, asa cum ai promis.
Jocul de-a v-ati ascunselea: Este cel mai bun antrenament pentru dor, ii invata pe copii ca, desi ceva dispare din campul vizual, acel ceva reapare intotdeauna.
Cutiuta cu poze: Lamineaza cateva fotografii cu familia. Copiii de 2 ani adora sa se uite la poze si sa numeasca persoanele de care le este dor.
